Vineri, 29 Mai 2009
Contractul de schimb
Schimbul este un contract intre doua sau mai multe persoane care presupune un folos patrimonial pentru toate partile contractante.
Fiecare parte isi poate cunoaste obligatiile contractuale inca din momentul incheierii contracului, iar pentru incheierea valabila a contractului este necesar simplul acord de vointa al partilor.
Imobilele nefiind scoase din circuitul civil, pot forma obiectul contractului de schimb.
Legea nr. 18/1991, modificata, prevede ca schimbul de terenuri intre persoanele fizice se face prin acordul exprimat in forma autentica.
Daca un teren se schimba cu un altul, legea precizeaza ca fiecare teren dobandeste situatia juridica a terenului pe care il inlocuieste, cu respectarea drepturilor reale.
Schimbul de locuinte are caracterul unei conventii civile fiind necesar sa fie indeplinite conditiile generale prevazute de lege pentru validitatea oricarui contract. Astfel, partile trebuie sa aiba capacitatea deplina de a contracta. Consimtamantul nu este valabil daca este dat prin eroare, smuls cu violenta, etc. Viciile de consimtamant nu se presupun ci acestea trebuie dovedite. Obiectul contractului este constituit de darea unui bun imobil pentru altul.
Cel mai complet site cu oferte si anunturi imobiliare provenite exclusiv de la proprietari
© Smart Recrutare si Training SRL. Toate drepturile rezervate. www.hipermarketimobiliar.ro si sigla www.hipermarketimobiliar.ro sunt marci inregistrate
Copyright © Hipermarketimobiliar.ro | Webdesign: ISEOM